Plenul Camerei Deputaților a aprobat marți, 9 aprilie, proiectul de lege referitor la industria jocurilor de noroc, înregistrând 243 de voturi „pentru”, patru abțineri, și absența a doi deputați în sala de votare.
Conform acestui proiect, cunoscut și sub numele de „Legea Păcănelelor”, spațiile comerciale unde sunt exploatate jocuri de noroc, inclusiv slot machine-uri, trebuie să fie situate în unități administrativ-teritoriale cu o populație de cel puțin 15.000 de locuitori. Certificarea populației trebuie să fie obținută printr-o adeverință eliberată de primăria din zona respectivă.
În proiectul de lege sunt menționate și alte obligații: „Este interzisă prestarea, în mod direct sau indirect, a unor activităţi conexe jocurilor de noroc către entităţi care nu deţin licenţă clasa 1 emisă de ONJN şi care permit accesul la jocurile de noroc de către participanţii la joc care accesează platforma de joc de pe teritoriul României şi/ sau participanţii la joc cetăţeni români care nu au rezidenţă fiscală într-un alt stat. Măsurile tehnice necesare pentru a preveni şi combate accesul participanţilor la jocuri de noroc cu încălcarea dispoziţiilor prezentului alineat vor fi stabilite prin ordin al preşedintelui ONJN, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Până la adoptarea ordinului preşedintelui ONJN prevăzut de prezentul alineat, operatorii economici care deţin licenţa clasa II emisă de ONJN au obligaţia de a implementa orice măsuri tehnice disponibile pentru a preveni şi combate accesul participanţilor la jocuri de noroc cu încălcarea dispoziţiilor prezentului alineat”.
În plus, se instituie obligația ca ONJN să mențină un registru public actualizat online, care să includă operatorii licențiați/autorizați să desfășoare activități în domeniul jocurilor de noroc. Proiectul a fost deja adoptat și de Senat, iar Camera Deputaților este ultima instanță de decizie în acest caz.