A treia generație Touareg ajunsă în ultimul său an de producție cu două repere importante: succesul comercial de care încă dă dovadă după 23 de ani și o ediție specială care marchează finalul unui capitol definitoriu pentru gama SUV și istoria Volkswagen. Alături de Phaeton, Touareg a marcat intrarea Volkswagen în segmentul premium, în 2002. De atunci, modelul s-a menținut constant în topul clasei sale în multe dintre cele 39 de țări în care a fost comercializat, iar cele 1,2 milioane de unități vândute global confirmă amploarea acestui succes. În 2025, Volkswagen Touareg a fost lider în România în segment,…
Autor: Liber la Oferte
România este parte din proiect prin June Communications, partener-cheie în consorțiul european. Proiectul european ACT4FOOD – Advanced Cybersecurity Tools for Critical Food Supply Chains anunță demararea oficială a activităților, având ca obiectiv principal consolidarea rezilienței cibernetice a lanțului alimentar european, cu accent pe lanțul de aprovizionare cu alimente, de la fermă la consumator. Proiectul, care reunește 11 parteneri din 8 țări, pentru o perioadă de 36 de luni, este finanțat de Uniunea Europeană prin Digital Europe Programme (DIGITAL), în cadrul apelului DIGITAL-ECCC-2024-DEPLOY-CYBER-07, și este gestionat de European Cybersecurity Industrial, Technology and Research Competence Centre (ECCC). Consorțiul european care implementează…
Îți dorești o noapte plină de confort și răcoare în serile de vară? Pilota de vara Alcam Dream Catcher este alegerea perfectă pentru tine! Cu dimensiunile de 180×200 cm și o umplutură de 150g/mp, această pilotă este subtire, ușoară și aerată, ideală pentru a-ți oferi un somn odihnitor. Caracteristici cheie ale pilotei de vară Alcam Dream Catcher Pilota de vara Alcam Dream Catcher este concepută pentru a răspunde nevoilor tale de confort pe timpul sezonului cald. Iată câteva dintre caracteristicile sale esențiale: Recomandări de utilizare pentru pilota de vară Pentru a te bucura de toate beneficiile pilotei Alcam Dream Catcher,…
Bistrița, Deva, Oradea și Tulcea și-au depus candidatura pentru a deveni Capitala Tineretului din România în anul 2027, în urma apelului deschis în perioada 15 iulie – 15 septembrie 2025. Candidatura celor patru orașe reflectă angajamentul acestora față de tineri, dorința de a marca un an de referință pentru dezvoltarea sectorului de tineret și dezvoltarea orașului prin participarea reală a tinerilor în comunitate. „Faptul că patru orașe au ales să candideze arată nu doar dorința lor de a purta titlul de Capitală a Tineretului din România, ci mai ales angajamentul de a investi în tineri și de a le oferi…
Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) anunță cu bucurie o victorie istorică pentru românii din diaspora. Demersurile noastre susținute, întinse pe parcursul a peste 10 ani, au convins Guvernul României să emită o Ordonanță de Urgență prin care cetățenii români cu domiciliul în străinătate vor putea obține cărți de identitate. Această decizie reprezintă un pas crucial în eliminarea unei nedreptăți care a afectat peste un milion de români din diaspora, cetățenii români cu domiciliul în străinătate. De-a lungul anilor, aceștia s-au confruntat cu numeroase obstacole, de la refuzul băncilor de a deschide conturi, pe motiv că pașaportul este…
Ambasada Statelor Unite în România, Ministerul Educației și Cercetării din România și American Councils for International Education (Consiliile Americane pentru Educație Internațională) invită liceenii cu cetățenie română să se preînscrie la Programul FLEX 2026-2027. Programul educațional FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american și de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul anului școlar 2026-2027. Participarea la Programul FLEX, aflat acum în al 10-lea an de existență în România, este GRATUITĂ. În anii de implementare anteriori,…
Muzeul Național Cotroceni va fi deschis pentru public în data de 24 ianuarie 2025, cu prilejul aniversării a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Vizitatorii vor putea admira obiecte personale ce au aparținut familiei Cuza, documente din epocă (cum ar fi copia firmanului de recunoaștere din partea sultanului Abdul Aziz a dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza), fotografii, precum şi sabia de paradă a domnitorului, dăruită de principele sârb Mihail Obrenovici. Lama poartă inscripția „AMICUS CERTUS IN RE INCERTA”, mânerul îl înfățișează pe Sf. Andrei, la picioarele căruia se află un…
Celebrul violonist și dirijor André Rieu, aduce în România noua sa producție concertistică grandioasă în cadrul turneului internațional al anului 2025! Artistul va concerta la Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, pe 13 și 14 noiembrie 2025, promițându-le admiratorilor de toate vârstele o experiență muzicală memorabilă. Biletele vor fi puse în vânzare începând de joi, 21 noiembrie 2024, ora 12:00 și vor putea fi achiziționate exclusiv din rețeaua Eventim.ro. André Rieu și-a exprimat entuziasmul, spunând: „Sunt absolut încântat să mă întorc în România! Căldura și aprecierea publicului român nu încetează niciodată să mă uimească. Abia aștept să împărtășesc noul meu spectacol…
Bayer România s-a alăturat programelor derulate de World Vision România pentru a preveni analfabetismul funcţional, părăsirea timpurie a şcolii și alimentaţia deficitară a copiilor din medii vulnerabile (programul Pâine și Mâine) și pentru a promova educația în domeniul agricol – unul dintre cele mai importante domenii de activitate la nivel național (programul Mândru să fiu fermier). În plus față de aceste inițiative, compania a contribuit la îmbunătățirea condițiilor de învățare și recreere în cadrul Școlii Gimnaziale Sinești, județul Ialomița, dotând sălile de clasă cu echipamente digitale performante și amenajând curtea școlii. Instituțiile de învățământ din mediul rural, în cifre: „Suntem…
Noua divizie, Renewable EPC by Allview, face parte din linia de business Solar Energy și are ca obiectiv implementarea de parcuri fotovoltaice de mari dimensiuni, cu puteri de peste 5 MW, inclusiv cu capacități de stocare. Divizia Renewable EPC by Allview își propune ca obiectiv central, creșterea relevanței companiei în sectorul energiei regenerabile. Brașov, 12 noiembrie 2024 – Compania Visual Fan, listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW, un jucător important pe piața soluțiilor de energie solară, anunță lansarea diviziei Renewable EPC by Allview, o inițiativă care marchează un progres major al strategiei Green by Allview și care…
Cu o tradiție de 20 de ani pe scenele din România, concertul „VIENA MAGIC”, cel mai reprezentativ eveniment muzical al sărbătorilor de iarnă, va avea loc pe 10 decembrie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” din Bacău, începând cu ora 19:00. Concertul aniversar va fi susținut de renumita orchestră Johann Strauss Ensemble sub bagheta dirijorului Russell McGregor, și promite să ofere publicului o experiență de neuitat. Repertoriul concertului „Viena Magic” aduce în prim-plan atât lucrări sonore semnate de compozitori legendari, precum Johann Strauss I și II, Franz Lehar, Karl Komzak sau Julius Fucik, cât și teme celebre de Crăciun compuse de…
Regulamentul privind Inteligența Artificială (AI Act), prin care sunt detaliate toate aspectele de care să țină cont atât furnizorii de soluții AI în HR cât și utilizatorii finali în construcția unei soluții de recrutare bazate pe AI și în actul de recrutare ca atare, a intrat în vigoare în vara acestui an. Cele aproape 200 de articole stabilesc criteriile pe care angajatorii trebuie le abia în vedere atunci când apelează la soluții de recrutare construite pe baze GenAI și regulile foarte clare de urmat de către furnizorii acestor soluții în procesul de concepere a acestora. Scopul este acela de a…
„Colectiv”: manifest pentru schimbare! Documentarul „Colectiv” este o producție românească regizată de Alexander Nanau, lansată în anul 2019. Este o investigație profundă și emoționantă asupra tragediei din clubul Colectiv din București din 30 octombrie 2015, unde un incendiu devastator a dus la moartea a 64 de persoane și la rănirea altor zeci. Documentarul urmărește consecințele catastrofei, concentrându-se pe dezvăluirile ulterioare despre corupția și incompetența din sistemul sanitar românesc. Evenimentele documentate în film se desfășoară în urma tragediei, când o echipă de jurnaliști condusă de Cătălin Tolontan, Mirela Neag și Răzvan Luțac, jurnaliști de investigație de la Gazeta Sporturilor și Camelia…
Finalizată în 1902, clădirea Fuller, cunoscută popular ca Flatiron Building, este un simbol distinctiv al New Yorkului, cu o poveste fascinantă ce a depășit așteptările contemporane de stabilitate și design. La momentul construcției, mulți newyorkezi au pus pariuri referitoare la cât de departe se vor răspândi resturile atunci când vântul puternic va dărâma structura aparent fragilă. În mod surprinzător pentru sceptici, clădirea a rezistat nu doar timpului, dar și schimbărilor urbane, rămânând un reper istoric și arhitectural de prim rang. Așezată strategic la intersecția dintre strada 23 și Fifth Avenue, clădirea de formă triunghiulară a fost inspirată de prora unei nave.…
Raiffeisen Bank lansează în România jocul Misiunea mea financiară, pentru a-i pregăti pe tinerii cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani să înțeleagă și să utilizeze concepte financiare complexe, precum gestionarea banilor, planificarea financiară responsabilă, securitatea online și rolul băncilor în păstrarea în siguranță a banilor. Pentru prezentarea acestor concepte în mod interactiv și captivant, jocul propune patru module cu scenarii interconectate, dezvoltate pe platforma Minecraft Education, prin care utilizatorii ajută personajele să acumuleze pepite de aur și monede specifice jocului și să ia decizii pentru gestionarea, utilizarea și păstrarea în siguranță a acestora. Fiecare modul include misiuni interactive,…
Muzeul de Artă Brașov a pus opera artistului brașovean Hans Hermann sub lumina reflectoarelor în intervalul iulie-octombrie 2024 și a adus în atenția publicului gravura ca formă de exprimare artistică în cadrul proiectului „Explorând gravurile lui Hans Hermann: De la arta tradițională la cea digitală”. Ajuns acum la final, acest proiect a oferit publicului o experiență unică prin intermediul unei serii de activități esențiale pentru conservarea și valorificarea acestui artist emblematic al Brașovului. Titlu: „Explorând gravurile lui Hans Hermann: De la arta tradițională la cea digitală”Organizator: Muzeul de Artă BrașovParteneri: Asociația PostModernism MuseumCo-finanțare: Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)Perioada desfășurării: iulie…
Asociația Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație (IDEE) are plăcerea de a anunța deschiderea înscrierilor pentru cea de-a 25-a ediție a concursului internațional Cangurul Lingvist – Limba Engleză. Destinat elevilor I-XII, concursul, care va avea loc pe 14 noiembrie, testează cunoștințele de limbă și civilizație, intuiția, logica și viteza de reacție. În cadrul concursului, sunt propuse elevilor 6 niveluri de competenţe. Fiecare elev, indiferent de clasă, poate să aleagă nivelul la care consideră că va obţine cel mai bun punctaj. Astfel, nivelul Start (Pre A1), care conține 25 de itemi, este recomandat elevilor din clasele I-II. Nivelul Story (A1), care…
Ambasada Statelor Unite în România, alături de American Councils for International Education, invită studenții români cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani care fac parte dintr-o asociație studențească, să candideze pentru cea de-a șasea ediție a Kennedy Academy for Students. Programul este structurat în jurul subiectelor de democrație, educație civică și participare activă în comunitate și va avea loc între 15-19 Decembrie 2024 în București. Deși sectorul ONG din România a crescut în ultimele decenii, mediul în care activează suferă în continuare din cauza lipsei de competențe de leadership și instituționalizare adecvată. Acest program oferă unui număr de…
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea anunță parteneriatul cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Casa de Cultură a Studenților Galați în cadrul proiectului „Fără bariere”, care va avea loc la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”, în Focșani, pe data de 06 noiembrie 2024, începând cu ora 18:00. „Fără bariere” este o campanie amplă de informare și conștientizare a tinerilor privind sănătatea mintală și impactul acesteia asupra vieții lor de zi cu zi. Proiectul își propune să aducă în atenția comunității importanța promovării unei atitudini non-violente și a comportamentelor pro-sociale în rândul tinerilor, oferindu-le astfel…
Numărătoarea inversă a început! Săptămâna viitoare începe SEO Vibes Cyprus, iar noi abia așteptăm să aducem împreună comunitatea de SEO și marketing de conținut pentru e-commerce într-un eveniment de neuitat. Între 23 și 25 octombrie 2024, te așteptăm la Hotelul Amathus Beach de 5 stele din Limassol, Cipru, pentru trei zile pline de inspirație, oportunități de networking și momente de neuitat. De ce să fii la SEO Vibes Cyprus? Nu rata ultima șansă să îți rezervi locul înainte să se epuizeze! Este momentul să investești în tine, în cariera și în afacerea ta. Intră pe site-ul nostru pentru toate detaliile…
Cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate anual la inițiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, Muzeul Național Cotroceni oferă sâmbătă, 21 septembrie,vizite în regim de gratuitate, cu intrare liberă, fără programare, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Publicul este invitat să parcurgă un traseu expozițional care va cuprinde Saloanele Regale ale Palatului – Holul de Onoare, Sufrageria Germană, Salonul de Vânătoare, Salonul Florilor, Biblioteca Regelui Ferdinand, Salonul Cerchez și Sufrageria Regală Cotroceni – aflate la etajul 1 – și Pivnița Mică, ce găzduiește expoziția multimedia A fost odată la Cotroceni. Totodată, vizitatorii mai au ocazia să vizioneze,…
Această inițiativă contribuie la sustenabilitatea economică şi protecția mediului înconjurător, prin crearea de condiţii de învăţare moderne, orientate spre practică și încurajarea utilizării o perioadă mai îndelungată a telefoanelor mobile inteligente. Din 16 septembrie încep cursurile pentru formarea de tehnicieni specializaţi în repararea de telefoane mobile la Academia GSM România din Iași. După 26 de ani de la apariţia telefoniei mobile în România, apare oficial posibilitatea de formare profesională pe acest domeniu. Traineri şi formatori din toată țara, care au experienţă în acest domeniu între 10 şi 26 de ani, se reunesc la Iaşi pentru a crea un mediu dedicat…
Apple a lansat iPhone 16 pe 9 septembrie 2024 la Steve Jobs Theatre din Apple Park și a ajuns oficial pe piață. Design iPhone 16 – Elegant și puternic Apple a rafinat designul seriei iPhone 16, menținându-și aspectul elegant. Una dintre cele mai vizibile upgrade-uri este cadrul de titan de pe modelele Pro, care nu numai că face telefonul mai ușor, ci și mai robust. Ecranele sunt mai mari decât înainte, perfecte pentru a viziona filme, a naviga sau a juca jocuri. Ecranul Super Retina XDR oferă imagini clare și luminoase, care fac utilizarea telefonului plăcută, fie în interior, fie…
Fiecare regiune a țării are propria tradiție culturală și meșteșugărească, care exprimă împreună istoria și spiritualitatea poporului român.Târgul de artă populară și cadouri tradiționale Învie Tradiția a reușit să adune aceste comori, pe perioada verii, în același loc, atât în format fizic, în București, la sediul din strada Mihai Eminescu, nr. 142, cât și în format online.„Cei care sunt în căutarea unui magazin tradițional autentic sau a unui târg de artă populară reinterpretat, pot alege dintre sute de obiecte unice realizate de artiști populari de renume. Pe lângă produsele artizanilor, cumpărătorii au acces la o gamă largă de bunătăți tradiționale,…
De câte ori nu ați întâmpinat greutăți în rezolvarea unor probleme medicale, din cauza lipsei cardului de sănătate? Din diverse motive, cum ar fi pierderea sau deteriorarea cardului de sănătate, mulți pacienți au ajuns în imposibilitatea de a beneficia de consultații sau rețete de la medicul specialist sau medicul de familie. În ultimii ani nu s-au mai emis carduri de sănătate, iar bolnavii au fost nevoiți să facă drumuri la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru adeverințe care înlocuiau cardul de asigurat. Accesul la îngrijirea medicală ar trebui să fie un drept fundamental pentru toată lumea, iar implementarea unui sistem…
Este telefonul mobil care a definit o întreagă generație. Și acum, la 25 de ani de la lansarea originalului, legendarul Nokia 3210 se întoarce și este disponibil în culori care amintesc de acele vremuri: „Scuba Blue”, „Grunge Black” și „Y2K Gold”. Telefonul este creat de inovatorii europeni Human Mobile Devices (HMD), producătorii telefoanelor Nokia. „Dumbphone”-urile (telefoanele cu taste și funcții de bază) încep să devină din nou populare, fiindcă oamenii caută să se întoarcă la simplitatea vremurilor de altă dată. În 2023, vânzările modelului cu clapetă Nokia 2660 Flip s-au dublat și cei ce la HMD se așteaptă la o…
O veste extraordinară străbate lumea! România a câștigat campionatul mondial de robotică din Houston, prin echipa AICitizen din Focșani! În perioada 17 – 20 aprilie s-a desfășurat Campionatul mondial de robotică First Tech Challenge, la Houston, în Statele Unite ale Americii, unde au participat peste 200 dintre cele mai bune echipe de robotică din lume. În urma Competiției naționale, care s-a desfășurat la Iași, în luna martie, s-au calificat pentru Campionatul Mondial din Houston, 17-20 Aprilie 2024:1. Inspire loc I – @ro2d2team Ploiesti2. Winning Alliance Captain – @aicitizens.cnaic Focsani3. Inspire loc II – @ro.sophia21455 Galati4. Winning Alliance 1st pick –…
Spitalul construit la „Marie Curie” de asociația Dăruiește Viață, cu sprijinul a peste 350.000 de donatori și 8.000 de firme, a început să funcționeze și a preluat copiii internați până acum în secțiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie și ATI din clădirea veche a spitalului. Transferul a fost făcut de-a lungul mai multor zile, începând de miercuri, 10 aprilie și până în această dimineață, pentru a le oferi copiilor toate condițiile de siguranță și confort. Spitalul finalizat de asociația Dăruiește Viață își primește acum primii pacienți Primul copil mutat a fost Andreea, în vârstă de doi ani și jumătate, iar al…
Licitația pentru plajele de pe litoralul românesc întârzie, în ciuda apropierii sezonului estival, iar creșterea prețurilor ar putea descuraja turiștii să aleagă. Întârzierea licitației Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, a atras atenția asupra întârzierii licitației pentru plajele de pe litoralul românesc, subliniind că apropierea perioadei aglomerate a turismului, precum 1 Mai, accentuează importanța unei soluții urgente. În lipsa unei licitații desfășurate la timp, există riscul creșterii costurilor pentru turiști, inclusiv pentru închirierea șezlongurilor, care ar putea atinge chiar și suma de 100 de lei. Într-o declarație, pe un post de televiziune, ministrul Oprea a spus că este esențial ca turismul…
”Dăm Click pe România” este un proiect al asociației Ateliere Fără Frontiere prin care anual 4.000 de calculatoare recondiționate sunt donate către unitățile de învățământ care nu au echipamentele necesare de pe care elevii să poată învăța noțiune digitale de bază. Școlile, liceele sau grădinițele care doresc să participe la proiect se pot înscrie prin formularul de aplicare disponibil pe www.educlick.ro, site-ul platformei de donații al asociației Ateliere Fără Frontiere. Înscrierea este deschisă și asociațiilor non-profit sau instituțiilor sociale care propun soluții în ceea ce privește educația digitală pentru tinerii aflați în zone marginalizate ale țării, precum și organizațiilor ce…